Panouri solare cu subventie de la stat

02.06.2010

Programul „Casa Verde“ pentru persoane fizice va incepe la 30 iunie. Actele trebuie depuse la Agentiile judetene pentru Protectia Mediului, iar solicitantii vor primi banii pe criteriul „primul venit – primul servit“.panouri solare

Romanii care vor sa-si instaleze panouri solare, pompe de caldura sau centrale ecologice pe pleti pentru a plati facturi mai mici la caldura si apa calda o pot face pe banii statului. Pana cel tarziu la sfarsitul lunii acesteia va incepe programul „Casa Verde” pentru persoane fizice.

„Am finalizat ghidul de finanţare, iar până cel târziu la 30 iunie pornim efectiv programul”, a declarat Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor. Pentru acest program vor fi alocaţi din Fondul de Mediu 110 milioane de lei în prima fază, cu posibilitatea de prelungire, dacă cererile vor depăşi oferta iniţială.

Banii vor fi repartizaţi pe judeţe, în funcţie de numărul de locuitori. Programul se adresează persoanelor fizice, proprietari de locuinţe individuale, care vor primi o sumă fixă pe proiect. Pentru instalarea de centrale pe peleţi, statul dă 3.000 de lei, pentru achiziţionarea de panouri solare 6.000 de lei, iar pentru pompele de căldură 8.000 de lei.

Solicitanţii trebuie să dea bani înainte

Ministrul Mediului spune că procedura de obţinere a cestor bani este una cât se poate de simplă. „Totul a fost organizat pentru a nu birocratiza procesul. Este simplu, documentaţia, poate fi depusă în numai două zile”, a precizat Laszlo Borbely.

Oamenii care vor să-şi instaleze panouri solare pe case sau pompe de căldură vor depune actele necesare la Agenţiile judeţene pentru Protecţia Mediului, unde vor fi semnate şi contractele. „Nu trebuie să se deplaseze nimeni până la Bucureşti, totul se rezolvă la nivel de judeţ”, a spus Borbely. Dosarele vor fi înregistrate în ordinea depunerii, criteriul de selecţie fiind „primul venit – primul servit”, după cum a precizat ministrul.

Solicitanţii trebuie să aibă însă bani dinainte pentru instalarea panourilor solare deoarece statul decontează fondurile la finalul lucrării, pe baza unei cereri şi a facturilor justificative pe care le va depune beneficiarul. „Lucrările vor fi verificate timp de doi ani de zile, iar banii sunt viraţi într-un cont care aparţine beneficiarului”, a declarat ministrul Borbely.

Fondul de Mediu acoperă în jur de 50% din costuri pentru instalarea de tehnologii ecologice pentru o casă de aproximativ 200 de metri pătraţi.

Sursa: Adevarul

  1. 2 Responses to “Panouri solare cu subventie de la stat”

  2. By Irina Matran on Jun 22, 2010 | Reply

    Buna dimineata!

    Unde pot gasi ghidul pentru panouri solare?

    Multumesc frumos!

    Irina

  3. By Ecosolaris on Oct 21, 2010 | Reply

    Firma noastra instaleaza panouri solare si va ajuta la complectarea dosarului in cel mai scurt timp.

    Importam, montam, oferim garantie la panouri solare si turbine eoliene de Uz casnic.

    mai multe detalii le gasiti pe: http://www.ecosolaris.ro

Adauga Comentariu

*